Maslul

„Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav,  şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui”.
(Iacov 5, 14-1 5)

23

Importanța Sfântului Maslu
Maslul este Taina care, prin rugăciunile preoţilor şi prin ungerea trupului cu untdelemn sfinţit, împărtăşeşte credincioşilor harul dumnezeiesc pentru tămăduirea bolilor trupeşti şi sufleteşti, pentru iertarea păcatelor şi întărirea sufletului. Termenul maslu este de origine slavă și înseamnă untdelemn. Se mai utilizează şi denumirea de eleoungere, care înseamnă ungere cu untdelemn. Această Taină arată că Dumnezeu îşi manifestă mila Lui faţă de suferinzii care îşi pun nădejdea în El. Toate rugăciunile invocă mila lui Dumnezeu, care este numit Doctorul plin de milă, Doctorul sufletelor şi al trupurilor. Lucrarea Duhului Sfânt nu se poate împlini fără o deschidere a sufletului bolnavului, prin credinţă tare şi căinţă sinceră. Taina Sfântului Maslu este şi taina comuniunii în rugăciunea unuia pentru altul, semn al dragostei creştine şi al solidarităţii cu cel aflat în suferinţă. Cel bolnav este mângâiat şi încurajat, simţind că nu este singur în suferinţa lui, întreaga Biserică rugându-se pentru el.

Instituirea Sfântului Maslu
Sfântul Maslu a fost instituit de Însuşi Mântuitorul Isus Hristos, atunci când a trimis pe Sfinţii Apostoli la propovăduire: Celor ce vor crede acestor semne vor urma: în numele Meu vor scoate demoni, peste cei bolnavi mâinile îşi vor pune şi se vor face sănătoşi (Marcu 16, 17-18).
Sfinţii Apostoli au săvârșit această Taină încă din timpul în care Hristos era cu ei: Şi mulţi demoni scoteau şi ungeau cu untdelem pe mulţi bolnavi şi îi vindecau (Marcu, 6, 13). Practica apostolică este confirmată de Sfântul Apostol Iacov în epistola sa: Este cineva bolnav întru voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav, şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5, 14-15).

Pentru cine se celebrează Sfântul Maslu
Potrivit practicii Sfinţilor Apostoli, se săvârșește pentru cei bolnavi, ca Dumnezeu să le dăruiască sănătate trupească şi sufletească. Cel bolnav trebuie să se spovedească mai întâi şi, dacă va primi dezlegarea duhovnicului, să se şi împărtăşească. Această practică ne sugerează faptul că, aşa cum boala trupească este cauzată uneori de îmbolnăvirea sufletească, tot astfel şi vindecarea trupească trebuie să fie precedată de însănătoşirea sufletească.

Săvârșitorul Sfântului Maslu
Celebrantul văzut este episcopul sau preotul. Potrivit tradiţiei Bisericii, confirmată printr-o îndelungată practică, pentru săvârşirea Sfântului Maslu trebuie şapte preoţi, după numărul celor şapte daruri ale Duhului Sfânt (la nevoie se recomandă să fie cel puţin doi preoți). Numai în cazuri excepţionale (în timp de război, în satele răzleţe, în locuri depărtate), acolo unde nu pot fi măcar doi preoţi, se poate săvârşi Sfântul Maslu de un singur preot.

Locul și timpul celebrării Sfântului Maslu
Sfântul Maslu se săvârşeşte în biserică, la casa celui în suferinţă sau la spital. Nu este legat de anumite momente ale zilei, se face oricând este nevoie. Se recomandă a fi săvârşit în zile de miercuri şi vineri şi în posturile rânduite de Biserică, participanţii fiind îndemnaţi să postească.

„Cel ce ești fără de început și fără de sfârșit, Sfinte al sfinților, Care ai trimis pe Unul-Născut Fiul Tău să tămăduiască toată boala și neputința sufletelor și a trupurilor noastre, trimite Duhul Tău cel Sfânt și sfințește untdelemnul acesta și-l fă robului tău acesta (N), care se va unge, spre izbăvire desăvârșită de păcatele lui și spre moștenirea împărăției cerurilor… Facă-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfinţenie, îmbrăcăminte împărătească, pavăză puternică izbăvitoare de toată lucrarea diavolească, pecete nestricată, bucurie inimii, veselie veşnică…”

(Fragmente din Rugăciunea I de la Sfântul Maslu)

În Parohia noastră se celebrează Sf. Taină a Maslului, de obicei în prima duminică din Postul Crăciunului.