Primele știri referitoare la un mic lăcaș de cult închinat Maicii Domnului, intitulat „Sfânta Maria”, aflat în locul actualei biserici datează din 1241. În 1244 bisericuța a fost răscumpărată de călugărițele Sfântului Damian provenite de la mănăstirea „Santa Maria Mater Domini” din localitatea Longare care, pe terenurile adiacente cumpărate de către binefăcătorul Guglielmo Bravo, ridică o modestă mănăstire.

Dintr-un document datat la 18 aprilie 1277, aflăm că surorile Sfântului Damian au cedat mănăstirea călugărițelor „Clarisse” ale Sfântului Francisc de Assisi, numite „celestine”.

Vechea mănăstire era numită „S. Maria ad Cellam”, care în limba curentă a fost transformată în „alla cella”, „Arcella” și, în final, în „Araceli”.

Există vești despre două inundații în anii 1544 și 1610, care au provocat considerabile daune edificiilor. În 1584 vizitatorul apostolic cardinalul Agostino Valzer descrie Biserica Araceli, precedentă celei actuale, ca „ecclesia elegantissima” a cărei „tectum cum parietibus era optime pictum”. Avea trei altare: „altare maius sub titolo b. Maria Aracoeli; altare b. Virginis; altare S. Jo Baptiste”.
Cu timpul, în secolul al XVII-lea, datorită dezvoltării mănăstirii și a creșterii demografice a „contracta” (străduței) „Santa Lucia” s-a simțit nevoie edificării unei noi biserici mai încăpătoare.

Astfel, în 1675, în timpul episcopatului lui Giuseppe Civran, biserica veche „Santa Maria ad Cella” a fost demolată pentru a face loc unei mai mari, finalizată cinci ani mai târziu, în 1680.

În perioada 21-28 decembrie 1672, marele arhitect Camillo Guarino Guarini (Modena 1624 – Milano 1683) se afla la Vicenza, oaspete la Părinții Teatini (ordin călugăresc masculin, care-și are numele de la denumirea latină a orașului Chieti). Se presupune că surorile au profitat de ocazie cerându-i recalificarea bisericii lor.

Proiectul de construcție a fost atribuit în mod eronat, până cu puțin timp în urmă, lui Carlo Borella, activ în Vicenza spre sfârșitul anului 1600. Doar anul în 1965 arhitectul Paolo Portoghesi a găsit în Biblioteca Vaticanului, trei desene din anul 1695 care reproduc planul, prospectul și secțiunea bisericii, atribuite în mod explicit lui Guarino Guarini.

În 1675 Guarini era din nou oaspete la Vicenza la confrații lui (pe lângă faptul că era un renumit matematician și arhitect, autorul planului Bisericii San Lorenzo din Torino, a fost călugăr teatin), și probabil că a asistat cu această ocazie la primele lucrări de zidire a bisericii Araceli, începută în acel an, după cum se menționează într-o inscripție, încă vizibilă, în interiorul bisericii.

Această dată este confirmată de către Boschini care, în 1676, vorbește despre reconstrucția, deja începută, a bisericii.

Anul este 1680 este cu siguranță anul finalizării construcției, așa cum se menționează într-o placă comemorativă care notează și angajarea unui paracliser pentru îngrijirea cultului.

Consacrarea a avut loc doar 60 de ani mai târziu, la 17 noiembrie 1743, prin mâinile episcopului de Vicenza, Cardinalul Antonio Maria Priuli.

În 1797, intra în oraș armata franceză, ocupând biserica și mănăstirea. La 11 iunie surorile au fost obligate să părăsească mănăstirea și silite să se alăture maicilor de la mănăstirea „Santa Maria Nuova” și apoi celor de la „San Rocco” (se vor reîntoarce la mănăstire doar pe 22 februarie 1799).

În 1810, cu suprimarea ordinelor religioase, în urma decretelor napoleoniene, bunurilor maicilor au fost confiscate și vândute contelui Antonio Capra care pus la pământ mănăstirea. Din 1813, biserica a devenit sediul parohiei sfinților Vito și Lucia, denumită Araceli. Ulterioare informații privesc lucrările de restaurare a acoperișurilor în 1913, a refacerii scărilor de la intrare (ele astăzi nu mai există) în 1915, și unele lucrări de aranjament în 1928. Din anul 1960, odată cu  edificarea noii biserici parohiale, dedicată lui Hristos Regele Universului, biserica Araceli, de acum denumită „Vecchia”, a fost parțial abandonată.

În anul 1990 începe restaurarea ei care durează câțiva ani, până ce biserica este recuperată la starea sa inițială. Este cel mai important monument religios baroc din orașul Vicenza. Din anul 2005, adăpostește comunitatea românească de rit bizantin din Dieceza de Vicenza.

Pr. dr. Raimondo Salanschi