Botezul

«Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat»
(Gal. 3,27)

1

Botezul este Taina prin care candidatului la botez i se iartă păcatul strămoșesc, de la Adam și Eva. Prin Botez suntem născuți din nou, făcuți mădulare ale Trupului lui Hristos care este Biserica, și tot prin Botez ni se oferă o pregustare din ceea ce va fi pentru noi Împărăția lui Dumnezeu. Este prima taină a Bisericii, indispensabilă pentru mântuire. Mântuitorul nostru Isus Hristos spune că “dacă nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3,5). Prin lucrarea văzută a întreitei cufundări în apă și chemarea Sfintei Treimi, cel ce se botează împărtășește harul lui Dumnezeu care șterge urmările păcatului strămoșesc (și celelalte păcate săvârșite dacă cel ce se botează este adult), și primind numele lui Hristos devine membru al Bisericii, membru al Împărăției lui Dumnezeu.

Etapele de parcurs de la naștere până la celebrarea Tainei Sfântului Botez
După naștere, până la botezul pruncului, rânduiala bisericii include slujbe pentru mamă și copil. Aceste slujbe se oficiază: în ziua întâi după naștere, în ziua a opta (când se pune numele pruncului), si la 40 de zile după naștere, când se face și intrarea în biserică a mamei.
Pentru a se pregăti pentru Botez, părinții trebuie întâi să vorbească cu preotul, care le va explica, atât lor cât și nașilor, slujba Botezului și va putea să răspundă la întrebări de ordin practic în legătură cu slujba. Această discuție este un moment bun și pentru a verifica calendarul de slujbe și activități al parohiei, astfel încât să se poată fixa o dată pentru Botez.

Când se poate celebra botezul?
Una dintre întrebările frecvente pe care slujitorii altarului primesc în legătură cu celebrarea tainei Sfântului Botez este: „Când se face botezul? În post se poate boteza”. Nu sunt zile sau ceasuri special stabilite pentru Botez. Dacă pruncul e firav și există pericolul de a muri, el poate fi botezat îndată după naștere. Botezul se poate oficia în orice zi, de preferat în zile de sărbătoare, după Sfânta Liturghie. Biserica recomandă botezarea copilului între ziua a opta și a 40-a zi. Botezul se poate face și în post, însă, trebuie avut în vedere faptul că în mod tradițional, după ceremonia religioasă care are loc la biserică, botezul unui nou născut se sărbătorește cu o petrecere. Din acest motiv, Taina Sfântului Botez în zilele de post se face fără petrecere.

Ce aduc părinții la botez?

  • Părinții aduc copilul și certificatul de naștere.

Ce aduce nașul la botez?

  • o lumânare din ceară curată pentru fiecare pereche de nași (în caz de necesitate lumânarea se poate procura de la Biserică);
  • un set de lucruri pe care le dă preotului: un prosop, un săpun, ulei pentru mir, vin roșu pentru împărtășanie;
  • un set de lucruri pentru copil: o fașă de circa 1m, o pânză albă de circa 2 mp, un prosop de baie, îmbrăcăminte (scutece, îmbrăcăminte și încălțăminte de sezon, căciulă, păturică, etc.);

Nașul poate dărui finuțului/finuței o cruciuliță pentru a fi purtată pe piept după botez sau o icoană cu Maica Domnului ori cu Sf. Stelian ocrotitorul copiilor sau cu imaginea Sfântul al cărui nume îl poartă pruncul (opțional);

Ca orice bun creștin, nasul va trebui să spună Crezul și de aceea ar fi bine să îl știe pe de rost.

Sacramentul botezului se va administra în urma unei adecvate pregătiri cu preotul paroh. Părinții care doresc să își boteze copilul sunt rugați să-l apeleze pe preotul paroh la numerele de telefon de la secțiunea: Contact

* * *

„Scufundându-te în apă, unde-ți pierzi urma, înseamnă că ai ajuns să te lipsești de viața din aer. Iar a te lipsi de viață, e tot una cu a muri. Când, peste câteva clipe, te-ai ridicat la fața apei, ajungând iar la lumină, înseamnă că te dorești fierbinte după altă viață, iar după ce ai dobândit-o trăiești numai din ea. Din această pricină și cerem în slujba Botezului ajutorul Făcătorului a toate, iar o naștere din nou e cu mult mai însemnată decât cea dintâi. Acum și chipul lui Dumnezeu se întipărește mai bine în sufletul celui botezat decât odinioară, iar statura lui e făcută acum și mai întocmai după modelul dumnezeiesc, căci de-acum chiar modelul ni se arată cu trăsături mai lămurite”.

(Nicolae Cabasila, Viața în Hristos).