În preajma Crăciunului, multe din colindele noastre străbune ni-L binevestesc pe „Hristos, Mesia chip luminos”. Despre Nașterea Domnului Profetul Isaia, cu peste 700 de ani înainte de întruparea Sa, spunea: „Iată, Fecioara va avea în pântece și va naște Fiu, și vor pune numele lui Emanuel” (7,14). Acest nume înseamnă „cu noi este Dumnezeu”.
În cântarea cu același nume din slujba Dupăcinarului, mărturisim cum „Poporul cel ce locuia în întuneric și în umbra morții a văzut lumină mare. Căci cu noi este Dumnezeu”. Altfel spus, Dumnezeu Cuvântul se naște pentru a-l scoate pe om din întunericul cel mai din afară și a-l face părtaș luminii Sale.
Noi cei de astăzi am pierdut acea bucurie dată de trăirea conștienta a prezenței dumnezeiești. Creștinul care nu mărturisește doar la nivel declarativ „cu noi este Dumnezeu”, ci mai ales existențial, are întotdeauna chipul luminos. Acesta cunoaște că este chemat de Hristos să viețuiască în veșnicie întru lumina Sa.
Dacă citim pericopele evanghelice în care ni se relatează evenimentul Nașterii Domnului, dacă privim icoana sau dacă ascultăm imnurile praznicului și colindele, constatăm cum toate ne vorbesc, sub o formă sau alta, despre prezența și însemnătatea luminii.
Dar în toate acestea este subliniată mai ales natura duhovnicească a luminii. Troparul praznicului, nu face decât să ne vorbească despre cunoașterea lui Dumnezeu întru lumină: „Nașterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoștinței, ca întru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății, și să te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ție”.
Constatăm cu tristețe cum omul contemporan, în preajma Crăciunului, tinde să reducă însemnătatea luminii, doar la nivel exterior, rezumându-se la a cumpăra instalații luminoase cât mai complexe și lumânări cât mai originale etc. Acesta depune tot efortul să împodobească străzile, magazinele, casele, bradul, cu riscul de a da uitării propriul suflet.
Pierdem din vedere esențialul, faptul că Nașterea Domnului este o sărbătoare a chipurilor scăldate în lumina lui Hristos, o sărbătoare a împodobirii sufletului.
Biserica ne arată însă de fiecare dată calea către lumina cea adevărată și către podoabele care se cuvin a le dobândi. În Biserică ne luminăm sufletul prin post, ni-l împodobim prin dar, însă devenim cu adevărat “lumină și podoabă” numai prin Spovedanie și Împărtășanie și prin celelalte Sfinte Taine ale Bisericii.
