Un eveniment unic, demn de centenarul pe care îl sărbătorim, astfel se poate descrie seara dedicată celebrării a 100 de ani de la Unirea cea Mare. Profesorul Cesare Alzati şi Rectorul Magnific Ioan Aurel Pop cu multă pasiune, claritate şi cu interesante dovezi istorice au prezentat unui public mai mult decât numeros, două perioade istorice determinante pentru identitatea neamului nostru.
Unul din părinţii reformei liturgice din Biserica Ambroziană, specialist în istoria ecumenică şi prieten de seamă al României, profesorul Cesare Alzati, a vorbit despre romanitatea noastră ca unul care cunoaşte în detaliu aspectele inedite ale Imperiului Roman şi ale “romaniei” care nu doar că la început făcea parte cu drepturi depline din acesta ci mai apoi, chiar după retragerea aureliană, a continuat cu mândrie şi clară conştiinţă de sine să se identifice cu aceasta până la ajunge România de astăzi.
Profesorul Alzati ne-a emoţionat pe toţi, români şi italieni, deopotrivă, spunându-ne cu puterea de convingere specifică unui istoric şi cu privirea sa plină de dragoste pentru romanitate că românii nu sunt la Milano sau în Italia străini sau oaspeţi ci sunt cu adevărat de-ai casei, cetăţeni ai unei moşteniri al Oecumene-lui Roman, al păcii, prosperităţii şi înţelegerii dintre cei ce împreună alcătuiesc nu doar o Europă ci şi o lume unită. A nu înţelege drepturie şi responsabilităţile moştenirii romane comune înseamnă a pierde comoara pe care o avem, români şi italieni, deopotrivă.
Rectorul Universităţii din Cluj, domnul profesor doctor Ioan Aurel Pop după o bogată prezentare a întregii perioade moderne în care s-a realizat unitatea şi autodeterminarea naţională a statului român, începând cu 1848 până la simbolica dată de 1 decembrie 1918, ne-a reamintit că istoria şi viaţa unui popor izvorăsc din dragostea oamenilor săi; noi românii trăind cu dor, cu doine şi hore oriunde am fi, ne regăsim patria mereu, acel unic acasă care este Limba noastră românească.
PS Virgil Bercea, episcopul responsabil cu pastorala românilor din diaspora europeană le-a mulţumit din inima celor doi profesori universitari şi a transmis tuturor binecuvântarea Arhiepiscopului Major, Lucian Mureşan. Prezenţa arhiereului român a făcut ca seara să primească şi o încununare duhovnicească devenind prin cultură şi dialog între popoare o perfectă priveghere pentru slujirea de duminică în bazilica Sfântului Ambrozie cu toate parohiile greco-catolice române din Italia.
Părintele Robert Popa, gazda şi organizatorul acestui centenar românesc la Milano ne-a făcut să înţelegem cât de vie este comunitatea sa şi cât de importantă este pentru ea integrarea, păstrarea identităţii, buna convieţuire cu celelalte etnii şi realităţi din unica Biserica Ambroziană, deschisă bogăţiei riturilor şi valorilor internaţionale.
Alături de el părintele Alberto Vitali, responsabilul pastoralei grupurilor etnice din Milano ne-a explicat cât de importantă este pentru dieceză diversitatea şi unitatea, având în vedere că tocmai în aceste zile se desfăşoară un sinod propriu dedicat “Bisericii Neamurilor” adică unei împreună vieţuiri între toţi credincioşii Episcopiei Catolice de Milano cu conştiinţa bogăţiei proprii şi a importanţei unităţii.
Au mai luat cuvântul şi autorităţile române din teritoriu, excelenţele lor, domnii ambasadori Liviu Petru Zapartan şi George Gabriel Bologan (prin mesajul scris transmis), şi domnul consul Adrian Georgescu. Domnul profesor Zapîrţan ne-a vorbit, pe urmele lui Hegel, despre Spiritul Poporului iar excelenţa sa consulul de Milano, alături de mesajul ambasadorului ne-a prezentat şi cât este de important pentru consulat acest centenar şi cum personalităţi precum vrednicul de pomenire, Cardinal Martir Iuliu Hossu sunt puncte de reper pentru toate generaţiile.
Punctând diferitele momente ale serii, epigramistul Viorel Boldis a reuşit să facă auzit strigătul multor români care dincolo de momentele de bucurie şi speranţă trăiesc greul muncii şi dorul de casă. Glasul său a întregit această celebrarea a “romanităţii” aducând alături de sensibilitatea sinceră şi puternică a profesorilor Alzati şi Pop, alături de demnitatea şi forţă spirituală a Episcopului Virgil Bercea, un strop de Românie uitată, România care se zbate pentru a uce mai departe prin sacrificiu prezentul nostru.
Încheind împreună, într-un glas, cântând imnul nostru naţional, Deşteaptă-te Române, i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru darul unităţii cu Roma apostolică şi cu Roma rădăcinilor noastre naţionale româneşti.
