Rugăciune în vremuri de încercare

Pubblicato giorno 12 Marzo 2020 - 2020, Acasă

O, Doamne, tu ești izvorul oricărui bine. Venim la Tine pentru a-ți cere milostivirea. Ai creat universul cu armonie și frumusețe, dar noi, cu mândria noastră, am distrus cursul naturii și am provocat o criză ecologică care afectează sănătatea și bunăstarea familiei umane. De aceea îți cerem iertare.

O, Doamne, privește cu milă la starea noastră de astăzi, care suntem în mijlocul unei noi epidemii virale. Fă să simțim din nou grija ta părintească. Restabilește ordinea și armonia naturii și re-creează în noi o minte și o inimă nouă, astfel încât să putem avea grijă de Pământul nostru ca paznici credincioși.

O, Doamne, ți-i încredințăm pe toți bolnavii și familiile lor. Vindecă trupul, mintea și spiritul lor, făcându-i să participe la Misterul pascal al Fiului tău. Ajută-i pe toți membrii societății noastre să-și îndeplinească datoriile și să întărească spiritul de solidaritate dintre ei. Sprijină-i pe medicii și pe operatorii sanitari aflați în prima linie, pe asistenții sociali și pe educatori. În mod deosebit, vino în ajutorul acelora care au nevoie de resurse pentru a-și salva viața.

Noi credem că Tu conduci cursul istoriei umane și că dragostea Ta ne poate schimba destinul în bine, indiferent de condiția noastră umană. Dă-le o credință puternică tuturor creștinilor, astfel încât chiar și în mijlocul fricii și al haosului să poată duce mai departe misiunea pe care le-ai încredințat-o.

O, Doamne, binecuvântează cu generozitate familia umană și împrăștie tot răul de la noi. Eliberează-ne de epidemia care ne afectează, astfel încât să Te putem lăuda și a-Ți mulțumi cu o inimă reînnoită. Pentru că tu Unic Dumnezeu ești Autorul Vieții, și împreună cu Fiul Tău, Domnul nostru Isus Cristos, în unire cu Duhul Sfânt, ești lăudat și preamărit, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin

Tatăl nostru…, Născătoare de Dumnezeu…, Mărire Tatălui

Sub îndurarea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu, rugăciunile noastre nu le trece cu vederea întru ispite, ci din primejdii ne scapă pe noi una curată, una binecuvântată.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, în vremea vieții mele nu mă lăsa, ajutorului omenesc nu mă încredința, ci însăți mă sprijinește și te îndură spre mine.

Toată nădejdea mea întru Tine o pun, Maica lui Dumnezeu păzește-mă sub acoperământul Tău. Amin!